Gospodăria Țărănească conservată ”in situ” –  Enisala
Gospodăria țărănească Enisala se închide începând cu 27 octombrie 2025  pentru executarea lucrărilor din 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐬𝐭𝐚𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐨𝐧𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐠𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐚̆𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐚̆𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐄𝐧𝐢𝐬𝐚𝐥𝐚, 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐒𝐚𝐫𝐢𝐜𝐡𝐢𝐨𝐢, 𝐉𝐮𝐝. 𝐓𝐮𝐥𝐜𝐞𝐚, implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea (ICEM) în perioada 2024-2027. Activitățile sunt finanțate în cadrul Apelului de finanțare nerambursabilă din fonduri TMI, Sesiunea III/2024, Subprogramul „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”/ «Restaurare». Programul Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) este gestionat de Institutul Național al Patrimoniului.

Obiectivul muzeal din satul Enisala reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale din nordul Dobrogei la începutul secolului XX. Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chiler şi anexele gospodăreşti: grajd, şoproane, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul, fântâna; sunt prezentate unelte şi instalaţii tehnice utilizate în practicarea ocupaţiilor şi meşteşugurilor.

Adresa: Enisala, com. Sarichioi

Acces: E 87 Tulcea-Babadag, Dj 223A-Enisala

 

Program de vizitare:

ÎNCHIS

 

Tarife:

Taxă  vizitare  expoziție : 6 lei/adult; 3 lei/pensionar, preșcolar, elev, student

Taxă unică de vizitare Gospodăria țărănească conservată ”in situ” și Cetatea Medievală Enisala (valabil de miercuri până duminică): 12 lei/adult; 6 lei/pensionar, preșcolar, elev, student

Taxă fotografiere profesionistă: 100 lei/aparat

Taxă filmare profesionistă: 500 lei/aparat