COLECTIA  DE  COVOARE
Laicer, motiv Oul incondeiat, inceputul secolului al XX-lea
Laicer, motiv Cozonacul si steaua, inceputul secolului al XX-lea
Covor, compozitie ornamentala complexa, datat 1900
Covor, local Polog, motiv Floarea pologului, inceputul secolului al XX-lea
Laicer, motiv Miezul nucii, inceputul secolului al XX-lea
Laicer, motivele Cai afrontati, Pristornicul, inceputul secolului al XX-lea
         Muzeul de Etnografie si Arta Populara detine o colectie de covoare (172 de piese) de o valoare documentara si artistica deosebita.
          Realizate la razboiul de tesut, din lana, covoarele au amplificat, prin utilizarea lor, frumusetea interiorului traditional.
          Colectia cuprinde covoare de diferite dimensiuni, de la cele inguste si lungi plasate pe perete (paretar) sau acoperind una din piesele de mobilier traditional (laicer) pana la cele mari, de forma dreptunghiulara si care acopera, in genere, un perete (polog, scoarta, covor).
          Compozitiile decorative se remarca printr-o evolutie de la simplu la complex, de la repetitia si alternanta unui numar de vraste (dungi) la asocieri diverse ale motivelor geometrice, avimorfe si zoomorfe, florale sau antropomorfe. Denumirile motivelor sunt sugestive si reflecta legatura omului cu natura, preocuparile lui cotidiene (aripile morii, unda apei, oul incondeiat, floarea pologului, vita de vie).
          Maniera de reprezentare a motivelor variaza de la cea stilizata si geometrizata la cea liber desenata.
          Se disting in cadrul colectiei, covoare cu compozitii complexe formate din buchete de flori, pasari, scene de viata urbana, interpretate naturalist si dispuse in medalioane. Cromatica variaza intre culorile discrete (tonuri de verde, ocru, bleumarin, albastru-inchis) si cele tari (galben, portocaliu, rosu). Negrul (culoare de fond, in genere) si albul (folosit pentru evidentierea unor motive) echilibreaza compozitiile cromatice.